Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, în calitate de partener, a început implementarea proiectului cu titlul: Program național de instruire pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile, cod SMIS 350764, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică, beneficiarul proiectului, în baza contractului de finanțare nr. 23309/23.02.2026, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate.
Societatea Română de Epidemiologie se alătură demersului Colegiului Medicilor din România si cel al rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie în a atrage atenția publicului asupra dezinformărilor și mistificării adevărului științific în cadrul așa zisei conferințe de la Brașov. Istoria omenirii demonstrează clar contrariul celor comunicate la aceasta “conferință”. Orice informație așa zis “medicală” trebuie […]